Judete | Sibiu |
     Statiuni - Sibiu |

Statiuni judetul Sibiu

Statiuni judetul Sibiu:
-Paltinis (35 km de Sibiu, in Muntii Cindrel) este situata la o altitudine de 1.450 m, fiind statiunea cu cea mai inalta altitudine din tara noastra. A fost infiintata de Societatea Carpatina Transilvana, in ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. Cadrul natural pitoresc, zapezile care se mentin 5-6 luni pe an, precum si obiectivele de interes cultural constituie adevarate puncte de atractie pentru turisti;
-Ocna Sibiului este o statiune balneoclimaterica permanenta, situata la 15 km nord de Sibiu, intr-o regiune inconjurata de paduri de stejari seculari si cu un subsol bogat in sare. Cu un potential balneoclimateric valoros, prima statiune balneara a fost infiintata aici in 1845 si de atunci Ocna Sibiului si-a atras turistii datorita lacurilor helio-termice (Lacul Avram Iancu- cel mai adanc lac de ocna din tara), formate in locul unor vechi mine de sare surpate;
-Baile Bazna (18 km de Medias): atestata documentar in anul 1302, aceasta asezare se afla intr-o regiune deluroasa in nordul Mediasului. Factorii naturali de cura (apa minerala bogata in saruri, namol mineral si sarea de Bazna) au facut din aceasta statiune un nume remarcat in domeniul terapeutic.